Pentru a petrece o vacanţă activă şi satisfăcătoare în Nisa, golful se poate dovedi a fi o soluţie elegantă la îndemână. În Nisa ca atare se află câteva terenuri de golf, însă pentru un orizont mai amplu, turiştii pot apela de fiecare dată la terenurile de golf din împrejurimile oraşului Nisa sau ale celor ce pot fi identificate de-a lungul întregii Riviere Franceze. Principalul dezavantaj ale celei de-a doua alternative este distanţa ce trebuie parcursă între Nisa şi pomenitele cluburi de golf.
Însă, pe de altă parte, cele mai multe dintre cluburile de golf de pe Rivieră se bucură de o cotare bună, atât din punct de vedere profesional, cât şi turistic, şi tocmai de aceea, în cele din urmă, deplasările merită făcute.
Situat în partea extrem vestică a oraşului Nisa, la aproape 5 kilometri distanţă nord faţă de aeroport, Golf Country Club de Nice prezintă un teren de 9 găuri şi o amplă zonă pentru antrenamente unde vizitatorii pot exersa în voie. Clubul organizează şi diverse cursuri particularizate, iar terenul de golf este completat de un restaurant şi de un magazin pentru profesionişti. Terenul şi infrastructura sa sunt accesibile şi persoanele cu mobilitate redusă.
Practice Golf Center este şi el situat în partea de vest a oraşului Nisa. Este un loc primitor şi prietenos adecvat celor care vor să se antreneze şi să îşi îmbunătăţească performanţele. Zona pentru exerciţii ca atare este completată de prezenţa unui restaurant şi de un magazin pentru profesionişti. Clubul se mândreşte cu faptul că reuşeşte să păstreze o clientelă foarte fidelă.
Pe plan local, centrul mai este adesea numit şi Marina Golf Club.
Dinstanţa din Nisa şi Golf de Saint Donat este destul de considerabilă, ridicându-se la aproximativ 30 de kilometri. De fapt, acest club de golf este indicat mai degrabă celor ce îşi petrec vacanţa în Cannes sau, de ce nu, în Antibes, însă, pe de altă parte, unii consideră că distanţa dintre capitala Rivierei Franceze şi club merită parcursă.
Într-adevăr, clubul este renumit pentru facilităţile sale concepute potrivit unor standarde superioare. Un teren de 18 găuri, unul de 9 găuri, o amplă zonă pentru exerciţii şi trei terenuri pentru antrenamente sunt principalele elemente ale infrastructurii dedicate jocului de golf. Restaurantul invită vizitatorii să se delecteze cu degustarea specialităţilor proaspete produse local, în timp ce se bucură de priveliştea lacului, în vreme ce magazinul pentru profesionişti impresionează atât prin dimensiunile sale, cât şi prin varietatea articolelor de marcă pe care le are la vânzare.
O gamă şi un program foarte elaborate de cursuri au fost concepute de către instructorii clubului pentru a introduce pe cei curioşi în arta jocului de golf.
Situat în Mandelieu, la foarte mică distanţă de Cannes, Golf Old Course prezintă un teren de 18 găuri, precum şi unul de 9 găuri. Însă pe lângă infrastructura specifică jocului de golf, elegant completată de un restaurant şi de un magazin pentru profesionişti, Golf Old Course se bucură de o reputaţie ce poate convinge pe oricine că stabilimentul merită vizitat.
Astfel, dispune de cel mai vechi teren de golf de pe Riviera Franceză (amenajat în 1891) şi, în acelaşi timp, unul dintre cele mai vechi din Franţa- standardele profesionale respectate de club sunt reflectate atât în întreţinerea terenurilor, cât şi de felul în care au fost concepute lecţiile de golf. Întregul stabiliment este aureolat de o atmosferă rafinată şi distinsă, ceea ce dă o tuşă de fineţe zilelor petrecute jucând golf aici.
Golf du Claux Amic este situat într-o zonă deluroasă, în Grasse, ceea ce îl face ideal pentru turiştii care îşi petrec vacanţa în Cannes, Antibes şi Nisa deopotrivă. A fost amenajat pe situl unui fost domeniu de vânătoare din secolul al XVII-lea, şi este un stabiliment feeric unde atât jucătorii de golf (amatori sau nu), cât şi cei ce nu practică acest sport îşi pot petrece timpul liber.
Într-adevăr, pe lângă terenul de 18 găuri şi de adiacenta infrastructură şi programelor dedicate golfului (un magazin pentru profesionişti şi lecţii de golf), clubul mai deţine şi un restaurant şi un bar decorate într-un stil surpinzător de animat, unde vizitatorii pot zăbovi în timp ce admiră peisajul.
Royal Mougins Golf Club ţine de luxosul Royal Mougins Golf Resort, un complex hotelier ce cuprinde, în mod evident, un hotel, un centru spa şi un restaurant. Este de la sine înţeles că oaspeţii complexului au prilejul de a se bucura de anumite tratamente speciale de care cei ce vin aici doar pentru a juca golf nu beneficiază.
Mai mult, clubul este un stabiliment exclusivist unde pot intra doar membrii şi invitaţii acestora. Însă, în cazul în care ocazia se prezintă, aceasta nu ar trebui ignorată. Terenul de 18 găuri este sursa unei experienţe provocatoare pantele şi iazurile sale sporesc emoţia jocului, însă oferă şi o autentică plăcere estetică celor care doar se rezumă la a admira peisajul.
Cunoscut şi sub numele de Golf Bastide du Roi, Golf de Biot este o alternativă pentru cei care îşi petrec sejurul în partea de est a Rivierei Franceze (Nisa, Antibes, Cannes). Construit în 1930, Golf de Biot are unul dintre cele mai vechi terenuri de pe Coasta de Azur. Nu este necesar ca vizitatorii să facă rezervări pentru a avea acces pe terenul de 18 găuri, însă pentru lecţiile de golf, această măsură este cerută.
Casa clubului găzduieşte un restaurant, o terasă, un magazin pentru profesionişti, precum şi o sală de biliard.