Cours Saleya este cea mai mare zonă pietonală din Vieux Nice. Este dispus paralel cu Quai des Etats Unis, fiind mărginit la un capăt de Rue Saint Francois de Paule şi, la calălalt capăt, de Rue Louis Gassin.
Istoria acestui loc merge înapoi până la începutul secolului al XVIII-lea, când, deşi este foarte probabil ca zona să fi fost folosită în alte scopuri decât în prezent, aceasta a fost înregistrată sub numele de Palco. A servit succesiv ca promenadă, parc de maşini şi piaţă de flori, însă abia în anii 1980 autorităţile au decis să transforme locul în zonă pietonală.
În prezent, cei mai mulţi turişti recomandă Cours Saleya ca obiectiv ce nu trebuie omis. Acesta este renumit pentru pieţele sale colorate şi diverse, care invită cumpărătorii pasionaţi să cedeze tentaţiei de a achiziţiona o gamă amplă de articole, de la alimente tradiţionale la flori, antichităţi şi opere de artă. Cours Saleya este, fără îndoială, un centru al oportunităţilor de shopping din Nisa, însă specificul său rezidă în faptul că păstrează un farmec tradiţional şi local, fără a ceda influenţelor nivelatoare ale turismului practicat la scară largă.