Carnavalul de la Nisa este unul dintre cele mai vechi carnavaluri din lume și printre cele mai renumite alături de carnavalul de la Veneția și carnavalul de la Rio de Janeiro. Evenimentul are loc în fiecare an în februarie începând cu anul 1294, când a fost prima atestare documentara. Evenimentul care se întinde pe o perioadă de două săptămâni atrage numeroși vizitatori la Nisa în fiecare an. Website-ul oferă informații cu privire la temele carnavalului, programul, tarifele pentru bilete, rezervare online și o galerie multimedia cu imagini și clipuri video de la carnaval.